Star Wars: The Force Awakens – Razboiul Stelelor: Trezirea Fortei (2015)

Cel puţin din punct de vedere comercial şi ca influenţă cinematografică datorită aprecierii globale de care s-a bucurat această franciză, Star Wars: The Force Awakens este fără îndoială cel mai important film al anului 2015. Bineînţeles că nu puteam rata ocazia să-l văd, deşi nu sunt mare fan al acestei serii şi, sincer să fiu, nu mai ţin minte aproape deloc firul evenimentelor. Ştiu câteva personaje, câteva evenimente vagi şi cam atât. Aşa că experienţa avută cu „Trezirea Forţei” nu a fost influenţată în niciun fel de istoria francizei şi nu m-am străduit să fac conexiuni cu celelalte episoade sau să compar în vreun fel.

Star Wars The Force Awakens

Aşadar, din punctul de vedere al unui privitor neutru, părerea mea e că acest al şaptelea episod este foarte spectaculos şi antrenant, dar îi lipseşte acel „ceva” care să-l facă memorabil. Mie mi s-a părut destul de previzibil scenariul şi faptul că se va face o nouă trilogie ţin ascunse încă multe detalii importante cu privire la personaje şi evenimentele în sine. Cu toate acestea, The Force Awakens este departe de-a fi un eşec cinematografic, însă nu este nici capodopera la care se aşteptau mulţi, printre care mă număr şi eu.

Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la acest film a fost presaţia actorilor, în general, dar cea a tinerei Daisy Ridley, în special, a fost de excepţie. E prima oară când aud de fata asta, însă pot spune că m-a cucerit de la prima apariţie. Ce mi-a mai plăcut este faptul că personajul ei, Rey, nu este acolo de umplutură, doar un chip frumos care să dea bine pe sticlă şi să aibă masculul ce salva. Este un personaj foarte important în ecuaţia filmului şi, poate, chiar a întregii viitoare trilogii. Un personaj puternic, foarte capabil şi care se poate descurca de una singură în orice situaţie. Aş asemăna personajul Rey cu cel al lui Charlize Theron din Mad Max, Furiosa. La fel de puternică, la fel de independentă şi la fel de capabilă să „fure” fiecare scenă în care se află.

John Boyega nu mi s-a părut nimic ieşit din comun, banal, simplu, câteva replici amuzante, câteva scene de eroism şi cam atât. Nu cred că-mi va mai rămâne multă vreme în memorie personajul său. Harrison Ford, da, se vede că este veteran al seriei (şi nu numai), ştie cum să abordeze lucrurile. Per total, Star Wars: The Force Awakens este un film de văzut neapărat, nu doar de fanii seriei, însă nu e capodopera aşteptată. Asta poate s-ar fi rezolvat dacă „tentativa” de Vader era mai bine prezentată.

You can leave a response, or trackback from your own site.

12 Raspunsuri to “Star Wars: The Force Awakens – Razboiul Stelelor: Trezirea Fortei (2015)”

  1. BROCKSTAR BY BRIAN NELSON WILLIS

    No better a kook bigger than the internet from Furniture From Home, BRIAN WILLIS Brockstar, BROCKSTAR BY BRIAN NELSON WILLIS, Richard Ellenbogen – Beverly Hills Body,LuxSauna, Alan Symons, park ward, nationwide home comfort, AGS Capital and kaonsoftwar…

  2. Elite Client Services – Private Client Management Group TRUSTED

    No better a kook bigger than the internet from Furniture From Home, BRIAN WILLIS Brockstar, BROCKSTAR BY BRIAN NELSON WILLIS, Richard Ellenbogen – Beverly Hills Body,LuxSauna, Alan Symons, park ward, nationwide home comfort, AGS Capital and kaonsoftwar…

  3. Mountain Business Center LLC

    No better a kook bigger than the internet from Furniture From Home, BRIAN WILLIS Brockstar, BROCKSTAR BY BRIAN NELSON WILLIS, Richard Ellenbogen – Beverly Hills Body,LuxSauna, Alan Symons, park ward, nationwide home comfort, AGS Capital and kaonsoftwar…

  4. Beverly diamonds

  5. SFO probes US lender over missing millions

    BROCKSTAR BY BRIAN NELSON WILLIS SFO probes US lender over missing millions Brockstar Finance

  6. Brockstar says:

    Brockstar

    BROCKSTAR BY BRIAN NELSON WILLIS SFO probes US lender over missing millions Brockstar Finance

  7. Beverly Diamonds

    No better a kook bigger than the internet from Don Tigert, sala rodd sala rodd, BRIAN WILLIS Brockstar, BROCKSTAR BY BRIAN NELSON WILLIS, Richard Ellenbogen – Beverly Hills Body,LuxSauna, Alan Symons, park ward, nationwide home comfort, AGS Capital and…

  8. Executive pleading poverty after $44M judgment

    No better a kook bigger than the internet from Don Tigert, sala rodd sala rodd, BRIAN WILLIS Brockstar, BROCKSTAR BY BRIAN NELSON WILLIS, Richard Ellenbogen – Beverly Hills Body,LuxSauna, Alan Symons, park ward, nationwide home comfort, AGS Capital and…

  9. 360 frontal says:

    360 frontal

    I carry these 360 frontal when I’m walking outside & I am pleased using the design,& fashionth & comfort of these 360 frontal.

  10. AT&T sues former workers, alleging secret scheme to unlock hundreds of thousands of phones

    AT&T sues former workers, alleging secret scheme to unlock hundreds of thousands of phones

Ofera un raspuns

Trebuie sa fii autentificat pentru a comenta.